CAS Olt a alocat peste 39 de milioane de lei pentru servicii și terapii destinate bolnavilor cu diabet.
În primele nouă luni ale acestui an, peste 21.000 de olteni diagnosticați cu diabet au beneficiat de tratamente și dispozitive medicale prin Programul Național de Diabet, pentru care Casa de Asigurări de Sănătate Olt a alocat 39,1 milioane de lei, a transmis purtătorul de cuvânt al instituției, Constanța Florea. Cu prilejul Zilei Mondiale a Diabetului, marcată vineri, aceasta a precizat că programul asigură acces la medicamente specifice, pompe de insulină, materiale consumabile și sisteme moderne de monitorizare continuă a glicemiei.
„În primele nouă luni ale acestui an au fost tratați 21.265 de pacienți cu diabet, suma decontată fiind de 39,1 milioane lei. În perioada ianuarie – octombrie 2025, 11 pacienți care utilizează pompe de insulină au primit gratuit seturi de materiale consumabile. De asemenea, pentru 128 de pacienți cu sisteme de monitorizare glicemică continuă au fost asigurate consumabile, iar alți 13 pacienți au beneficiat atât de materiale pentru pompele de insulină, cât și de senzori de monitorizare”, a declarat Constanța Florea, potrivit Agerpres.
În cadrul aceluiași program, CAS Olt a finanțat cu 44.000 de lei efectuarea analizelor periodice de hemoglobină glicozilată – un indicator esențial în monitorizarea evoluției diabetului pe termen lung.
Reprezentanții instituției precizează că tratamentele și dispozitivele din program sunt accesibile atât persoanelor asigurate, cât și celor fără venituri sau alte forme de sprijin financiar.