Filiala Olt a Alianței pentru Unitatea Românilor (AUR) se pregătește pentru organizarea alegerilor interne. Reprezentanții formațiunii anunță că Conferința județeană de alegeri va avea loc pe 24 noiembrie, la Casa Tineretului din Slatina.
La eveniment va fi prezent președintele AUR, George Simion, care va veni însoțit de mai mulți parlamentari. Aceștia vor susține intervenții legate de viziunea partidului, organizarea internă și obiectivele politice la nivel național și regional.
„Evenimentul reunește delegați cu drept de vot și invitați, reprezentând una dintre cele mai ample mobilizări județene ale organizației. Conferința este un moment strategic pentru definirea direcției politice a filialei și pentru alegerea noii echipe de conducere.
Agenda include discursuri oficiale, prezentări din partea liderilor centrali și desfășurarea completă a procesului de alegeri interne pentru structurile Filialei AUR Olt”, a declarat purtătorul de cuvânt al organizației, Gheorghe Manicea.
Pe de altă parte, circulă zvonuri potrivit cărora primarul Slatinei, liberalul Mario De Mezzo, ar manifesta un interes deosebit pentru aceste alegeri. Acesta ar încerca să susțină candidatura lui Florin Ciobanu, președintele Asociației Tinerilor Fermieri din Olt, pentru conducerea filialei, cu intenția ca acesta să câștige președinția organizației. Ulterior, edilul ar urmări să promoveze în AUR câțiva apropiați, printre care și Diana Crețu, administratorul public al Slatinei și persoană de încredere adusă de la București.