Cristian Cismaru, fost administrator public al Slatinei și actual președinte al PUSL Olt, și-a confirmat oficial intenția de a candida la Primăria Slatina la alegerile locale din 2028. Anunțul a fost făcut luni, 17 noiembrie 2025, în cadrul emisiunii „Reporter 24”, unde acesta a vorbit deschis despre noul său parcurs politic și despre planurile sale pentru municipiu.
Fost director adjunct al Companiei de Apă Olt, Cismaru a explicat că intrarea sa în PUSL a venit în urma unei solicitări directe, pe care a considerat-o o oportunitate și o provocare profesională.
„Am primit această solicitare de la cel mai înalt nivel al partidului. M-a onorat această propunere. Am analizat-o atent, am cântărit-o din perspectivă politică și, așa cum mi-a fost mereu principiul în viață, nu am fugit niciodată de provocări. Nu am părăsit niciodată un loc dificil pentru a merge într-unul mai ușor”, a declarat Cristian Cismaru. Sursa