Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Olt și ai Sectorului Poliției de Frontieră Orlea, împreună cu reprezentanți ai Gărzii de Mediu – Comisariatul Județean Olt, au desfășurat o acțiune comună pentru verificarea modului în care este respectată legislația de mediu privind colectarea și gestionarea autovehiculelor scoase din uz. În urma controlului, a fost depistată o persoană din comuna Ianca care desfășura activități ilegale de dezmembrare a autoturismelor.
„Pe un amplasament situat în apropierea localității Ianca au fost identificate opt autovehicule scoase din uz, parțial dezmembrate, precum și mai multe componente rezultate din dezmembrare”, au transmis polițiștii de frontieră.
Pentru că persoana în cauză nu deținea autorizațiile necesare pentru aceste operațiuni, comisarii Gărzii de Mediu au aplicat o amendă în valoare de 10.000 de lei. Totodată, au dispus încetarea activității de „demontare/dezasamblare a mașinilor și echipamentelor scoase din uz pentru recuperarea materialelor” și obligarea predării deșeurilor către operatori autorizaț