Primarul orasului Caracal, Ion Doldurea, alături de viceprimarul Lari Pătran, continuă vizitele periodice pe teren, în zonele unde se desfășoară lucrări de investiții, pentru a se asigura că proiectele sunt derulate conform graficelor stabilite.
Cea mai recentă verificare a avut loc pe șantierul Centrului pentru Seniori, un proiect important finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Investiția, în valoare de 1,5 milioane de euro, prevede amenajarea unui Centru de Zi pentru Vârstnici, care va oferi sprijin și activități pentru 50 de beneficiari, precum și servicii mobile de asistență la domiciliu pentru alte 25 de persoane.
Proiectul are ca termen de finalizare data de 30 iunie 2026, iar autoritățile locale urmăresc îndeaproape respectarea calendarului de execuție și a standardelor de calitate impuse prin programul de finanțare.