Consiliul Județean Olt intenționează să construiască un adăpost modern pentru câinii fără stăpân, care va deservi mai multe localități din județ, pe un teren intravilan de 5.100 de metri pătrați, ce urmează să fie preluat de la Primăria orasului Caracal.
În ședința de joi 30 octombrie 2025, consilierii județeni au aprobat proiectul de hotărâre prin care Consiliul Județean Olt solicită Consiliului Local Caracal transmiterea terenului din domeniul public al municipiului în domeniul public al județului.
Scopul exclusiv al acestui transfer este construirea unui adăpost public destinat câinilor fără stăpân. Conform documentului adoptat, terenul se află în intravilanul municipiului Caracal, are o suprafață de 5.100 mp și o valoare de inventar de 83.232 de lei.
Trecerea terenului în domeniul public al județului Olt se va face printr-o hotărâre a Consiliului Local Caracal, iar predarea-preluarea efectivă va fi realizată în termen de 15 zile de la adoptarea acesteia, pe baza unui protocol încheiat între cele două instituții. Ulterior, Consiliul Județean Olt va declara bunul de interes public județean și îl va înscrie în inventarul propriu.
„Consiliul Județean a făcut o solicitare către Primăria Caracal pentru preluarea unui teren de 5.100 de metri pătrați. Acolo vom construi acest adăpost, urmând ca ulterior să stabilim modul de administrare. Va fi o unitate de dimensiuni mai mari, care va putea prelua câinii fără stăpân și din alte localități din județ”, a declarat vicepreședintele CJ Olt, Virgil Delureanu.