Cetatenii romani cu venituri mici pot beneficia de tichete electronice de energie, un ajutor financiar în valoare de 50 de lei pe lună destinat achitării facturilor la curent electric. Programul este valabil în perioada 1 iulie 2025 – 31 martie 2026, iar înscrierea se poate face atât online, cât și direct la primărie sau oficiul poștal de unde apartine persoana solicitanta.
Aceste tichete sunt acordate exclusiv persoanelor cu venituri reduse, pentru plata energiei electrice la locul de consum declarat. Banii sunt gestionați printr-un cont special administrat de Poșta Română, fără posibilitatea de a fi retrași în numerar.
Potrivit Ministerului Muncii, a fost virată si a treia tranșă de sprijin, prin care aproximativ 132.000 de familii primesc ajutor pentru facturile la energie. În total, peste 600.000 de gospodării vulnerabile au beneficiat de compensații pentru lunile iulie și august, iar programul continuă până la sfârșitul lunii martie a anului 2026.
„Familiile aflate în dificultate financiară au nevoie de acest sprijin, de aceea îi încurajez pe toți cei eligibili să aplice”, a transmis ministrul Muncii într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook.
Cum se folosesc tichetele de energie de 50 lei/lună
Tichetele pot fi utilizate numai pentru un singur loc de consum – adresa de domiciliu sau reședință – și nu pot fi transferate ori folosite pentru altă locuință decât cea declarată.
Cine poate beneficia
- Persoanele singure cu venit net lunar până la 1.940 lei;
- Familiile în care venitul net lunar per membru nu depășește 1.784 lei.
Nu sunt eligibile persoanele fără domiciliu sau reședință în România, cele fără acte de identitate valabile ori cele care locuiesc permanent în centre sociale rezidențiale.
Cum se obțin tichetele
Online: prin platforma EPIDS, administrată de STS, care va deveni funcțională în maximum 60 de zile de la publicarea ordonanței. Solicitantul trebuie să introducă datele personale, veniturile și codul POD de pe factura de energie.
Fizic: cererile pot fi depuse la primărie sau la oficiile poștale, unde operatorii vor introduce informațiile în sistemul EPIDS. Persoanele care beneficiază deja de venitul minim de incluziune nu trebuie să depună cerere, deoarece datele lor sunt preluate automat din baza ANPIS.
După verificarea și validarea cererii, beneficiarul primește tichetul electronic prin e-mail, putându-l folosi direct din platformă sau tipărit.
Modalități de utilizare
- Se pot folosi mai multe tichete pentru o singură factură;
- Dacă valoarea facturii este mai mică decât tichetul, diferența se reportează;
- Dacă factura depășește suma tichetului, restul se plătește normal, prin metodele obișnuite;
- Tichetele pot fi folosite fără a fi prezentate fizic furnizorului;
- Mandatele poștale pentru plată se procesează fără comision.
Acest program vine în sprijinul gospodăriilor cu venituri reduse, ajutându-le să facă față mai ușor cheltuielilor cu energia electrică în perioada sezonului rece.