După ce a scăpat, în primă instanță, de pușcărie, fiind condamnat, recent, la închisoare cu suspendare, tânărul care a produs accidentul care i-a adus moartea fostului director al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Olt, Cristinel Cîrloganu, a primit, ieri, o altă veste bună de la Judecătoria Slatina.
Astfel, instanța i-a prelungit acestuia dreptul de a conduce autoturisme pentru încă o perioadă de 30 de zile.
„Admite cererea formulată de către inculpatul Olteanu Ştefan Valentin. În temeiul art. 111 alin. 6 din OUG 195/2002 republicată, dispune prelungirea dreptului de circulație al inculpatului Olteanu Ştefan Valentin, pe o perioadă de 30 de zile, dar nu mai mult de rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, de la data comunicării prezentei încheieri”, se arată în decizia instanței, care este definitivă. Definitivă.
Tânărul de 25 de ani, din județul Argeș, care în februarie 2022 a provocat accidentul rutier în care și-a pierdut viața fostul director al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Olt, Cristinel Cîrloganu, a fost condamnat de instanță la doi ani și 10 luni de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.
Sentința a fost pronunțată la începutul acestei luni de Judecătoria Slatina, care a decis și ca inculpatul să suporte cheltuieli judiciare de 3600 de lei, și cheltuieli de judecată la nivelul a 400 de lei pentru fiecare parte civilă în proces. Acestea au decis să formuleze acțiunea civilă pe cale separată împotriva inculpatului.
De asemenea, inculpatului i se interzic mai multe drepturi, iar pe perioada termenului de supraveghere are mai multe obligații și va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile.
Sentința nu este definitivă, părțile nemulțumite putând formula apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Cristinel Cîrloganu a murit în dimineața zilei de 31 ianuarie 2022, după ce autoturismul său a fost lovit frontal de o altă mașină care a pătruns pe contrasens. Aceasta era condusă de un tânăr de 25 de ani, din județul Argeș, și el rănit grav în evenimentul rutier.
Cei doi au fost găsiți încarcerați în autoturisme de pompierii ajunși la fața locului. Fostul șef al AJOFM Olt era în stop cardio-respirator. Paramedicii SMURD au început imediat manevrele de resuscitare, dar pacientul nu a răspuns acestora, fiind declarat decedat de medicul de pe ambulanța SAJ.
Potrivit familiei, Marian-Cristinel Cîrloganu plecase cu autoturismul spre București, la locul de muncă, după weekend-ul petrecut acasă. De altfel, acest lucru a fost dovedit și în instanță, magistrații dispunând încadrarea evenimentului rutier ca accident de muncă.
Fost șef al AJOFM Olt, Cristinel Cîrloganu, avea doar 61 de ani. De ani buni, după ce nu a mai fost șef al AJOFM Olt, el lucra în cadrul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), ca director al Direcției Resurse Umane, Salarizare și Comunicare.